Zile de toamna in Canada

7 Septembrie

O dupa-amiaza frumoasa de toamna. Foarte frumoasa. Soare, cald, 130 km pe ora, autostrada, traversez cu viteza “cartierele” marelui Oras. Nimic nu “ma strage”. Nimic nu ma apasa, nu cade peste mine…aerul e “larg”.In urma cu multi ani, un om tare drag, unul din cei mai patrioti romani pe care i-am cunoscut, mi-a spus, dupa ce a revenit dintr-o calatorie din Statele Unite: “Tu fata, cand te dai jos din avion, apai asa te paleste un vant de libertate de numa’!” (dragul accent ardelenesc)…Si ce dreptate avea! Acum traieste in Statele Unite :D.

Singura mea dorinta azi ar fi fost sa fiu eu la volan!

Am plecat din Pickering, suburbie linistita a Toronto-ului in care am aterizat pe 14 August 2010. In noaptea aceasta voi dormi la o buna prietena in Toronto pentru a fi mai aproape de aeroport maine dimineata. La ora 8:30 am avion … da, e ceva cu ora asta. Tot la 8:30 a fost si avionul din Romania incoace…

Plec in calatorie la rude in Saskatoon, 2 provincii mai la vest si vreo 3-4 grade mai la frig…:). Dar nu conteaza, azi e frumos! Si e…prima zi de scoala in Ontario. Azi a fost, pentru multi dintre noi, un inceput. Si pentru mine. Simt ca trec intr-o etapa mai consistenta a inceputului meu aici. Sperietura inceputului a trecut, acum am mai multa incredere pe mai departe. Si soarele e azi de partea mea.

=================================================================
Aceeasi seara, cateva ore mai tarziu: cocotata in varful divanului si scriu. Sa vorbim despre acest “cocotata in varful divanului” pentru ca nu e o figura de stil…sunt literalmente in varful unui divan in care unii oameni dragi mie s-ar putea urca doar cu scaunel :):):). Da, surioara, pentru tine o sa avem special un scaunel! Nu stiu daca estimez corect, dar cred ca ma aflu la inaltimea de 80 de cm de podea. Puteau la fel de bine sa puna o saltea pe o masa!!!

Gazda mea imi confirma o temere. Se pare ca "aici in Canada cam asa sunt paturile". Hmmmm!

In pofida acestei ciudatenii, e un pat grozav si presimt ca voi avea un somn bestial! Va salut si va doresc ce imi doresc si mie: o noapte buna si odihnitoare!

=================================================================
8 Septembrie 2010

Asa a fost, dom’le, am dormit ca lemnul! Si am venit in aeroport mult prea devreme…am ajuns la 7 (plecata la 6:30 de acasa). Check-in rapid si ajung la verificarea bagajelor, unde era o doamna a carei engleza avea un accent mai dur. Imi ia biletul din mana si apoi ma intreaba: “Unie mereti?” Zambesc fericita si ii raspund:
- In Saskatoon.
- D’apai la cine mereti?
- La rude.
- si cum e, va place in Canada?
- Pai, zic, nu stiu, ca asta e de-abia a 4 saptamana aici. Pana acum imi place.
- Ooooooooooo, pai sunteti curajoasa de plecati asa, la drum, dupa nici o luna.
- Ei, plec la rude, nu ma duc in necunoscut. Dvs. de cand sunteti aici? o intreb
- Oooo, di douazeci di ani suntem aici, eu si sotul.
- Si de unde sunteti din Romania?
- Din Baia Mare.
- Ha, pai eu merg la cineva din Baia Mare acum!
…
Si continuam discutia inca vreo 5 minute, timp in care in jurul nostru lumea se agita s aprinda avioane. Parca timpul statuse putin in loc pentru noi doua. Imi da sfaturi cum sa imi gasesc job, foarte draguta si binevoitoare. Olga. Olga din Baia Mare. :) Imi continuu ziua foarte tonifiata!

In avion un gand nu imi da pace. Stiti ce am uitat sa va spun? Am mancat aici seminte de floarea soarelui cu aroma de castraveti murati. Grhhhh! Da, exista si aici bomboane agricole, dar nu asa de bune ca alea bulgaresti :D. Iar aroma de castraveti murati?...c'mon really!

Un lucru aproape nesemnificativ, dar care imi intareste credinta ca in Canada sistemul este facut pentru oameni: in avion, numerele locurilor sunt si in Braille. Cine s-ar fi gandit?

Trec peste amanuntul asta si incep sa citesc. Manualul pentru examenul de conducere. Foarte interesant. Adorm.

=================================================================

Ajung in Saskatoon, vreme buna. Putin cam racoare pentru gustul meu, dar un soare fain. Sunt intampinata de unchiul meu si nepotelul meu (de fapt, verisorul meu si nepotelul meu sau unchiul meu si verisorul meu? Da, si voi ati fi la fel de confuzi daca ati fi in familia mea, ce stiti voi?!?!? Pe scurt, Alexandru si Stefan). Acasa le regasesc pe Monica si Alexandra…O familie superba, o casa primitoare, gazde … de palmares. Mi-as dori sa stiu sa fiu asa o gazda buna ca ei!

PS: un mic intermezzo despre familii, pentru delectare, aici.

Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare!

=================================================================
Sar direct la 12 Septembrie 2010, voi reveni cu povesti despre cele vazute in Saskatoon intre 8-10 Septembrie. Deocamdata merita sa o cititi pe asta!

Atentie: nu vorbiti romana in aeroporturile din Canada…:).

Azi, la intoarcerea din Saskatoon in Toronto, am avut parte de aventuri. In aceasta dimineata am avut o stare bizara…am facut numai tampenii in aeroport.

povestea e cam asa: am avut avion la ora 11 fara 10, dar toata noaptea m-am trezit din ora in ora sa nu cumva sa pierd avionul. Demers inconstient si inutil - eram intr-o casa cu 2 copii…unde e imposibil sa dormi mai tarziu. Asadar, desi ma simteam odihnita in aceasta dimineata, ma simteam putin ciudat. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa vi se vorbeasca, sa auziti cuvintele dar sa nu intelegeti o iota. Sa intelegi fiecare cuvant in parte dar sa nu intelegi fraza. Nici macar nu imi dadeam seama in ce limba mi se vorbeste. Asa ca, dupa check-in, cand sa intru la security check, in loc sa dau pasaportul si biletul de imbarcare, am dat mai intai toate hartiile pe care le aveam prin geanta…a fost ceva de genul : ah, nu asta va trebuie, poate asta? (si scoteam alta hartie din geanta)…politistul se uita rabdator pe hartiile mele, desi era CLAR CA LUMINA ZILEI ca nu era un boarding pass si imi spunea calm “Nu”. Si eu mai scoteam o hartiuta…si el la fel…pana cand, pe la a 4a hartie, imi spune cu calm ca trebuie sa ma duc la ghiseul companiei cu care zburam sa imi dea o hartiuta…:):):) ma uitam la el de parca eram pe alta planeta. Si in sfarsit mi-a picat fisa…boarding passul…yeeeeeei! Bravo Raluca, ai reusit! Toate sesiunile de plimbari prin aeroporturile din Romania si din Europa au fost sterse. Mintea mea era azi tabula rasa!

Revin la politistul meu, fericit ca am reusit imi indica o banda pentru bagaje. Ma duc si incep sa imi pun bagajele si toate cele pe banda si vine la mine un tip si ma intreaba ceva in engleza…cred ca m-am uitat ciudat la el cu o privire “profunda” pret de vreo 3-4 secunde ca m-a intrebat in romana “Aveti lichide in bagaje?”…blocaj. NU stiu de ce am fost blocata mai repede? De faptul ca imi vorbea in romana sau de faptul ca … nu mai tineam minte daca aveam lichide in bagaje? Ridic din umeri, parca imi lipise cineva o banda pe gura. Saracul de el, cred ca a ramas cu impresia ca astia mai nou au inceput sa dea drumul la tute din Romania :):):)…se uita la colegul si ii spune tot in romana “nu e sigura daca are lichide in bagaje”. BLOCAAAAAAAAAJ! Maiculita, astia umbla in gasti prin aeroporturile Canadiene?!?!?! ma pun sa imi dau si haina jos, facem niste glume, ne imprietenim, trec fara probleme prin scanner, ajung sa imi iau bagajele, dar inaintea mea un batran are probleme cu bagajul, trebuie sa i-l deschida. Romanul profita de faptul ca domnul se misca mai incet si intra in vorba cu mine. De unde sunt, la cine am fost, cand mai vin ?!?!?! foarte simpatic si binevoitor, de altfel. Un roman care ne face cinste :). Trec cateva minute, bagajele mele blocate in scannerul simpaticului concetatean. Il intreb cum fac sa fie tot ei si data viitoare cand vin ca sa scap de belele cu drogurile? :) radem, glumim, dar suntem la munca…in fine, treaba stagna si imi dau seama ca venisem cu intarziere la poarta, asa ca il intreb: “ce fac, iau avionul urmator si ne oprim la o cafea sau imi primesc bagajele acum ca sa nu pierd avionul?” cred ca am fost cam prea directa, ca mi-a dat bagajele sa plec :):):).

Credeti ca aici s-a terminat? NUUUUUUUUUUUUUU. Ca in loc sa o iau pe unde trebuia…am iesit pe o alta parte si am declansat o alarma in aeroport. Hait, zic, astia vin si imi pun catusele si nici macar nu sunt vinovata. Fac repede in gand un inventar al bunurilor din genti…nu am droguri, nu am arme…e de bine. Arunc in jur priviri de iepuras haituit … nimeni nu ma baga in seama. Dom’le, urla alarma in aeroport si nimeni nu se sinchisea…in fine, ma fac ca sunt preocupata de geanta mea si ca imi caut boarding passul, uitasem la ce poarta trebuie sa ajung, identific poarta (era la 5 metri de mine), ma asez la coada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…si asa se termina aventura zilei de azi. Cred ca e destul. Ma rog, nu e chiar gata, am un zbor de 3 ore pana in Toronto, unde voi ajunge, gratie diferentei de fus orar, dupa 5 ore (nu pot desena, dar schema e cam asa: plec la 11 dimineata din Saskatoon, ajung la 4 dupa-amiaza in Toronto, dar zbor 3 ore, pentru ca intre Toronto si Saskatoon sunt 2 ore diferenta - uram exercitiile de genul asta la scoala). In aeroport trebuie sa ma descurc sa gasesc autobuzul expres catre centru, la gara Union Station, de unde voi lua trenul catre Lakeshore East (sau era West????) pana in statia Pickering si acolo mai iau un autobuz local, Dumnezeu stie care ca dar il nimeresc eu…

=================================================================

Am ajuns acasa, nu numai ca le-am nimerit pe toate, dar a mers totul struna. E minunat sa traiesti intr-un loc in care transportul in comun e previzibil si nu e nevoie sa astepti cate o jumatate de ora in statie. In Aeroport nu am asteptat nici macar 10 secunde, cand eu am iesit din aeroport a ajuns si autobuzul in statie. Am coborat la Union Station cu 6 minute inainte de plecarea trenului, pe afisajul electronic era anuntat ca fiind in gara. Mi-am luat bilet fara prea mari sperante ca il prind. Am pornit catre peron resemnata gandindu-ma ca voi citi cu placere cartea despre golf :) asteptand urmatorul tren. UN SUVOI de oameni se indrepta catre acelasi peron. Fara panica, fara imbranceala, calm, iti dadeau, cu o curtoazie aproape enervanta, voie sa intri in suvoi daca veneai de pe culoare colaterale…totul s-a desfasurat fara nervi si fara certuri si fara imbranceli. Si toata lumea a prins trenul.

La mijlocul calatoriei cu trenul, pentru ca eram intr-o zi atat de suprarealista, nu recunosteam nici unul din numele statiilor in care opream. Si am inceput sa am indoieli daca eu eram in trenul corect. Nu de alta, dar mi s-a mai intamplat sa iau bilet spre Sinaia si sa ma urc in trenul de Craiova :). Revenind, luasem trenul de Lakeshore East, dar trebuia sa il iau pe asta de est sau pe cel de vest? Nu cumva mergeam in sensul opus celui in care era casa? Am avut pe cine sa intreb si m-am linistit (da, nasul e de gasit si e la dispozitia calatorilor, adica la inceputul calatoriei ne anuntase “la megafon” ca il gasim in vagonul 2541 daca avem nevoie de el…ce oameni civilizati, dom’le!).

Acum sunt gata de culcare si sper intr-o saptamana frumoasa in care sa imi vina si cardul de rezistent…pardon, de resident. Ca se pare ca Guvernul Ontarian se gandeste sa imi incerce rabdarile…:). Si fara cardul asta nu prea pot face nimic deocamdata.

Noapte buna tuturor!

RalooK